Postul Adormirii Maicii Domnului,1 august-15 august

CreştinOrtodox.ro...Postul Adormirii Maicii Domnului,1 august-15 august

1. Audio Play▷▷

24:06 ▷▷Cântări închinate Maicii Domnului - la Adormirea Sa!

" In mormant ,Viata/ Ai fost pus, Hristoase, /Si-a vietii Maica-acum /intra in mormant /Si se muta la viata cea de Sus".

2.Audio Play▷▷

2:09 ▷▷Cântări la Adormirea Maicii Domnului - Marian Moise

3.Audio Play▷▷

45:36 ▷▷Cântări din slujba Adormirii Maicii Domnului

Cantari cu adevarat impresionante !

Play▷▷
▷▷Adormirea Maicii Domnului

Play▷▷
▷▷Acatistul Maicii Domnului Pantanassa

Postul Adormirii Maicii Domnului incepe in fiecare an pe 1 august si are o durata de doua saptamani (1-15 august). In popor este cunoscut si sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Santamariei. Este un post care ii pregateste pe crestini pentru cele doua mari praznice din luna august: Schimbarea la Fata (6 august) si Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Originea acestui post a fost fixata in secolul al V lea cand s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La inceput durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferita pentru crestini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august , in vreme ce la Ierusalim acest post tinea opt zile. Existau si crestini care posteau toata luna august, in vreme ce altii posteau in luna septembrie. Uniformizarea datei si a duratei postului a avut loc in sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post sa fie tinut incepand cu 1 august si sa se termine pe 15 august, ziua praznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Exista randuiala ca impreuna cu slujba Vecerniei sa se savarseasca in aceasta perioada a postului Adormirii Maicii Domnului si cele doua Paraclise ale Fecioarei Maria, iar in ajunul praznicului, Prohodul Maicii Domnului.

Postul Adormirii Maicii Domnului inseamna infranare nu doar de la anumite alimente, ci de la tot ce ne desparte de Dumnezeu. Daca ne tinem departe de anumite mancaruri, sa ne tinem departe si de pacate. Sa nu ne intristam ca pierdem satisfactia pe care ne-o aduce hrana de "dulce", caci prin retinerea de la ea vom fi partasi unor daruri care ne fac mostenitori ai Imparatiei lui Dumnezeu.

Daca in acest post se recomanda ajunare luni, miercuri si vineri pana la ora 15.00, ora de la care se poate consuma numai mancare uscata, iar daca marti si joi ni se cere sa mancam fara ulei, nu trebuie sa intelegem ca postul Adormirii Maicii Domnului dispretuieste trupul. Nu, acest post cauta sa-l mantuiasca impreuna cu sufletul.

Sa nu ajungem la astfel de ganduri: "Maine ce voi mai gati?", "Astazi cu ce bani sa mai cumpar bucate de post?", caci nu diversificare alimentara si cheltuiala peste masura cere postul. Faceti din rugaciune mancare pentru vremea postului si veti vedea cat de hranitoare si de ieftina este adevarata mancare de post. Nu va indemn la o postire peste puterile dumneavoastra, ci doresc sa va atrag atentia ca postul are nevoie si de rugaciune. Fara ea, cele doua saptamani de post vor fi chinuitoare si vor parea ca nu mai au sfarsit.

Post cu bucurie!

Adrian Cocosila
sursa: http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/adormirea-maicii-domnului/postul-adormirii-maicii-domnului-125686.html

48:33

▷▷Acatistul Adormirii Maicii Domnului 48:33

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu roaga-te pentru noi!..15 august

Play

Audio 39:20 ▷▷Paraclisul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu

Muntele Athos - Rugaciuni catre Maica Domnului ce se fac mai ales
a intristarea sufletului si la vreme de nevoie ...

Audio 4:22 Play ▷▷Preasfinta Maica si Fecioara = Marius Ciprian Pop

Vizitatori online

...

... ...

Cum este numită Maica Domnului în Biserica Ortodoxă

În slujbele Bisericii Ortodoxe, Maica Domnului este numită adesea Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria.
Preasfânta

Numele de Panaghia (Preasfânta) nu face obiectul nici unei definiţii dogmatice, dar este recunoscut şi folosit în întreaga Biserică Ortodoxă. Acest nume i s-a dat Maicii Domnului pentru că ea este exemplul desăvârşit al colaborării între Dumnezeu şi voinţa liberă a omului: "Iată roaba Domnului; fie mie după cuvăntul tău" (Luca 1, 38). Uneori, Fecioara Maria mai este numită şi "Noua Eva", deoarece ascultarea Ei desăvârşită a voii lui Dumnezeu a constituit contraponderea neascultării de Dumnezeu de care Eva a dat dovadă în Rai.
Preacurata

Biserica Ortodoxă o numeşte pe Maica Domnului Preacurată sau Fără de prihană (achrantos în limba greacă). Prea Curata nu a avut păcat, în afară de păcatul strămoşesc, de care a fost izbăvită prin zămislirea întru sine a Fiului lui Dumnezeu.

În ceea ce priveşte doctrina romano-catolică a Imaculatei Concepţii, ortodocşii resping această doctrină considerând-o drept neavenită și chiar eretică, întrucât prin aceasta se încearcă să se scoată de sub influenţa păcatului originar pe Maica lui Dumnezeu, Care nu ar mai fi părtaşă la mântuirea care vine prin Fiul şi Dumnezeul Ei.
Preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră

Biserica Ortodoxă o cinsteşte pe Maica lui Dumnezeu, pentru Fiul Ei. Sfântul Chiril al Alexandriei, împreună cu Sfinţii Părinţi ai Sinodului de la Efes au insistat asupra apelativului Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) pentru Maica Domnului, dar nu pentru a o cinsti pe aceasta, ci şi pentru a garanta păstrarea învăţăturii corecte asupra Întrupării. Creştinii ortodocşi consideră că este imposibil ca un om care crede în Întruparea Domnului să nu o cinstească pe Maica Lui.
Theotokos (Născătoarea de Dumnezeu)

Theotokos (în limba greacă: Θεοτοκος) este un cuvânt din limba greacă, care înseamnă "Purtătoare de Dumnezeu" sau "Cea care I-a dat naştere lui Dumnezeu" (în română termenul este tradus ca: Născătoare de Dumnezeu sau, după numirea cea mai uzitată în Biserica Ortodoxă Română, "Maica Domnului").

În ceea ce priveşte numirea de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dată Fecioarei Maria , acesta i-a fost recunoscut în Biserica Ortodoxă la Al treilea Sinod Ecumenic, ţinut la Efes în anul 431. Acest apelativ era deja folosit de câtăva vreme în practica liturgică şi prin evlavia credincioşilor Bisericii. Semnificaţia teologică a acestui nume este: reafirmarea faptului că Fiul Mariei, Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat şi că natura divină şi natura umană a lui Hristos erau, în El, unite într-o singură Persoană a Sfintei Treimi. O viziune concurentă, susţinută de Nestorie, pe atunci Patriarh al Constantinopolului susţinea că Maria trebuia numită doar Christotokos, adică Născătoare de Hristos. Intenţia implicită în această denumire era de a limita rolul Maicii Domnului doar la cel de Maică a "umanităţii lui Hristos", cu excluderea naturii Sale dumnezeieşti.

Viziunea lui Nestorie a fost anatematizată de Sinod ca erezie, (cunoscută ca nestorianism), întrucât s-a considerat că Îl împărţea pe Hristos în două. S-a stabilit că, deşi Hristos are două naturi, umană şi divină, acestea erau unite, întru veşnicie, într-o singură Persoană. Întrucât Fecioara Maria este Maica lui Dumnezeu-Fiul, numirea corectă pentru a o desemna este cea de Născătoare de Dumnezeu (Theotokos).

Numind-o Theotokos sau Maica Domnului (Μητηρ Θεου), nu s-a dorit niciodată afirmarea faptului că Fecioara Maria ar fi fost deopotrivă veşnică (co-eternă) cu Dumnezeu sau că Ea ar fi existat înainte de a fi existat Dumnezeu sau Domnul nostru Iisus Hristos. Biserica recunoaşte taina Ei, într-o cântare mai veche: "Cel pe care lumea nu L-a încăput, în pântecele Tău a încăput, Născătoare de Dumnezeu".

Numirea de "Născătoare de Dumnezeu" se regăseşte şi în mai multe din cântările Bisericii Ortodoxe.
Traducerea cuvântului Theotokos

În timp ce unele din limbile folosite în Bisericile Ortodoxe traduc "Theotokos" printr-un singur cuvânt, în limba română el este tradus cel mai adesea ca "Născătoare de Dumnezeu", uneori ca "Maica lui Dumnezeu" sau, în limbaj curent, "Maica Domnului".

Traducerea prin "Maica lui Dumnezeu" poate fi o traducere corectă (mai rară în limba română), aceasta fiind însă de fapt traducerea literală a unei alte formulări, prezentă în aproape toate icoanele Născătoarei de Dumnezeu: Μητηρ Θεου (Meter Theou), abreviată de regulă ca ΜΡ ΘΥ. De aceea, când cei doi termeni apar într-o aceeaşi cântare, Theotokos este tradus cu "Născătoare de Dumnezeu", iar Meter Theou cu "Maica lui Dumnezeu", pentru a se păstra distincţia pe care imnograful dorea să o facă între cei doi termeni.
Pururea Fecioară

Una din cele mai deconcertante tradiţii ortodoxe referitoare la Născătoarea de Dumnezeu este, pentru creştinii din ziua de astăzi, învăţătura conform căreia aceasta este "Pururea Fecioară", mai precis, că a rămas fecioară înainte, în timpul şi pururea fecioară după ce L-a născut pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Faptul că Sfânta Fecioară Maria este Pururea Fecioară (Aeiparthenos) nu înseamnă că i se acordă un statut special, nici nu constituie o invitaţie la a venera creatura, iar nu pe Creator. Este mai degrabă o învăţătură care o reafirmă pe cea cu privire la Domnul Iisus Hristos. Întrucât a fost aleasă să Îi fie mamă, să-L zămislească, să-I dea un trup, să-I dea naştere, Ea este pentru noi locaşul finit al necuprinsului Dumnezeu. Astfel, deoarece, într-un anumit sens, ea este noua Sfânta Sfintelor, pururea fecioria Ei este însuşirea firească a unei realităţi atât de extraordinare/minunate.

Întreaga Tradiţie a Bisericii Creştine Ortodoxe a afirmat întotdeauna că Ea este cu adevărat Pururea Fecioară, lucru ştiut de cei care au cunoscut-o personal şi care a fost transmis din generaţie în generaţie, fără a uita sau fără a adăugi ceva faţă de cele cunoscute dintru început. Cu excepţia câtorva cazuri izolate, niciodată creştinii nu s-au raportat altfel la Ea, până târziu, chiar şi în protestantism. Există mai multe mărturii cu privire la pururea fecioria Maicii Domnului. Vom prezenta câteva în cele ce urmează.
Mărturii din Sfânta Scriptură

Accepţiunea principală a pururea-fecioriei Maicii Domnului este dată de înţelegerea Fecioarei Maria ca fiind noul Chivot al Legământului, o creaţie care, cumva, L-a putut cuprinde pe Dumnezeu Cel necuprins. Motivul pentru care Dreptul Iosif, ("Logodnicul", cum îl numeşte Tradiţia) nu a avut relaţii maritale cu ea este că el a văzut-o ca fiind aleasă, pusă deoparte pentru a fi folosită de Dumnezeu (tot astfel cum ar putea cineva înţelege Arca sau Chivotul Legământului), astfel că pântecele ei fusese, într-un anume sens, transformat într-un templu. Limbajul folosit în Noul Testament pentru a face referire la Fecioara Maria se aseamănă cu cel folosit pentru Arca din vechime:

Dintr-un email care a circulat pe Internet :

Pentru prima dată prezenţa lui Dumnezeu s-a pogorît asupra unei persoane, făcând din ea o nouă Arcă (sau Chivot) a(l) Legământului... Rene Laurentin vorbeşte de subtila utilizare a imaginilor referitoare la Chivot [la începutul Evangheliei după Luca]. De exemplu, arată cum în II Regi 6 există o referire la faptul că Arca legământului a călătorit spre dealurile (munţii) lui Iuda. Aceeaşi frază este folosită pentru a descrie călătoria Mariei: "sculându-se Maria, s-a dus în grabă la munte, într-un oraş al lui Iuda... (Luca 1, 39). Și David, şi Maria, "sculându-se... s-au dus". Laurentin merge mai departe cu descrierea: când, la II Regi 6,2 şi Luca 1, 39, Chivotul şi Maria ajung la destinaţie, ambele sunt întâmpinate cu "strigăte de bucurie". Iar cuvântul folosit pentru a exprima "închinarea" Elisabetei, anafametezein, este unul foarte rar. Este folosit numai în legătură cu vechile ceremonii liturgice având în centru Chivotul Legământului. Tradus literal, înseamnă 'a striga cu glas tare', 'a proclama' sau 'a intona'.

Elisabeta o salută pe Maria în acelaşi fel în care a fost întâmpinat Chivotul Legământului. Intrarea Chivotului şi cea a Mariei sunt percepute ca o binecuvântare pentru întreaga casă. După cum casa lui Obed-edom a fost binecuvântată, tot astfel Elisabeta consideră că şi casa ei este binecuvântată. Laurentin continuă: vorbeşte despre modul în care atât David, cât şi Elisabeta reacţionează cu uimire/teamă (awe): "Cum va intra chivotul Domnului la mine?", spune David la II Regi 6, 9; iar Elisabeta, de asemenea, zice "Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?" Chivotul Legământului şi Maica Domnului nostru sunt, într-un anumit sens, două moduri de a privi aceeaşi realitate - realitate care devine mai limpede şi mai personală odată cu Maica Domnului. În sfârşit, atât Chivotul, cât şi Maria rămân în casele respective câte trei luni (II Regi 6, 11 şi Luca 1, 56).

La Luca 1 și 2 apar: vestirea Arhanghelului Gavriil către Zaharia și, șase luni mai târziu, bunavestire a acestuia către Maria; mai apoi, după alte nouă luni, nașterea lui Iisus și, după alte treizeci de zile, aducerea Lui la templu. Dacă se adună cele 180 de zile ale primelor șase luni cu cele 270 de zile ale celor nouă luni și patruzeci de zile pentru aducerea la Templu, rezultatul este 490, număr foarte rar care se găsește într-una din cele mai impresionante profeții din Vechiul Testament, cea de la [Cartea profetului Daniel|Daniel] 9. Evanghelistul Luca dă încă o dată o indicație în plus, ceea ce înseamnă, pentru cei care sunt dispuși să cerceteze înțelesurile mai adânci ale textului pentru a descoperi toate sensurile inspirate de Dumnezeu, ca să arate ce a făcut El ca să instituie un Nou Legământ spre mântuirea oamenilor, întru Hristos și Preabinecuvântata Lui Maică.

[E O NECONCORDANȚĂ ÎN TEXT, 30 DE ZILE DEVIN 40 DE ZILE?]

Acesta este Chivotul Legământului. Acum să ne întoarcem și să încheiem cu Apocalipsa 11 și 12. Aici Fecioara Maria este Chivotul Legământului. Este adevăratul TABERNACOL. Ea este imaginea Noului Ierusalim. Cum este descris Noul Ierusalim, la sfârșitul Apocalipsei? Ca o mireasă neîntinată, dar și ca maică a copiilor lui Dumnezeu. Deci cum poate fi cineva feciorelnic, neîntinat și în același timp să aibă odrasle, ca o maică? Pare imposibil pentru natura umană, dar nu pentru Maria, nu doar ca Maica Domnului Iisus, ci și, după cum aflăm de la Ioan 19, la Răstignire și în Apocalipsa 12, 17, ca aceea care a devenit, după Har, Maica tuturor copiilor lui Dumnezeu.

Cum dar Domnul Hristos ar putea avea frați? Mulți înțeleg istoria Dreptului Iosif și a Fecioarei Maria ca pe cea a unor tineri căsătoriți care se pregătesc să-și înceapă viata împreună. Dar Tradiția Bisericii spune altceva. Dreptul Iosif era mult mai bătrân decât Fecioara Maria, era văduv și avusese copii din prima sa căsătorie, astfel încât fiii lui erau, într-un anumit sens, frații lui Iisus. Iar faptul că aceștia erau cu mult mai vârstnici decât El poate explica în parte și modul în care L-au tratat, ca pe un mezin al familiei, oarecum ieșit din minți. Iosif o ia pe Maria oarecum sub tutela lui deoarece, trăind pe lângă Templu ca fecioară închinată lui Dumnezeu, ea nu putea ieși în lume de una singură. De aceea Iosif, un om drept, respectat, a fost ales să o ia la el. Aceasta explică și de ce ideea că ei ar fi trebuit să aibă relații intime este falsă: căci Ea alesese deja fecioria pentru toată viața, iar el era un bărbat mult mai în vârstă, care avusese deja copii și a cărui soață murise. O altă posibilă explicație pentru existența unor "frați" ai Domnului este aceea (exprimată de Fericitul Ieronim) conform căreia aceștia ar fi fost fiii lui Cleopa, fratele Sf. Iosif, care murise și ai cărui copii și văduvă erau, conform tradiției mozaice, în custodia lui.

Mai mult, atât termenul evreiesc, cât și termenul grecesc folosiți pentru "frate" sunt adesea folosiți pentru a desemna rude care nu erau ceea ce se înțelege în română prin "frați" putea fi vorba de veri, unchi sau alte rude. De exemplu, Avraam și Lot sunt numiți adelphoi în Facerea 14,14 din Septuaginta (traducerea grecească a Vechiului Testament), deși ei sigur nu erau ceea ce noi am numi "frați". Iacov si Laban sunt și ei numiți "frați" (Facerea 29, 15), deși Laban era unchiul lui Iacov. În orice caz, cuvântul folosit nu înseamnă exact același lucru cu termenul "frați" din limba română (problema se reproduce în toate limbile romanice și în engleză).

În plus, nu există nici un loc din Scriptură în care altcineva decât Dumnezeu-Omul Iisus Hristos să fie numit "fiul Mariei".

Unii folosesc acel "până ce" din Scriptură ("...și n-a cunoscut-o pe ea până ce [în greacă = eos] a dat naștere Fiului său cel întâi-născut..." (Matei 1,25; Luca 2,7)) pentru a afirma că, după ce I-a dat naștere lui Dumnezeu-Omul, Sf. Iosif ar fi "cunoscut-o" în sens marital. Din nou, este vorba de o problemă de traducere.

De aici:

Se pare că acest verset este adesea tradus ca "nu a cunoscut-o pe ea decât după ce..." Dar acesta nu era sensul corect. În originalul grecesc, eos indică sensul real, care este: "nu a avut relații intime cu ea înainte ca ea să nască". Evanghelistul face această afirmație pentru a ne asigura că Iosif nu a participat deloc la zămislirea lui Iisus. Textul indică doar că, în ceea ce privește nașterea lui Iisus, întrucât nu avusese mai înainte relații cu Maria, Iosif nu era tatăl lui Iisus. Aceasta e doar o formulare comună, utilizarea unui mod de exprimare familiar. Același termen este folosit în acelasi sens în Biblie cu alte ocazii, ca expresie comună și în mod clar nu înseamnă ceea ce heterodocșii (neortodocșii) pretind că înseamnă. Astfel, la II Regi 6,23 citim: "Şi Micol, fiica lui Saul, n-a avut copii până [eos] în ziua morţii ei". Oare asta înseamnă că a avut copii după ce a murit? Desigur că nu! Și nici Iosif nu a "cunoscut-o" pe Maria după nașterea lui Iisus. La Facere 8, 7 citim că Noe "a dat drumul corbului, ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, zburând, nu s-a mai întors până ce [eos] a secat apa de pe pământ". Ori, știm din Scriptură că de fapt corbul nu s-a mai întors niciodată pe Arcă. Un alt exemplu din Biblie: la Marcu 12, 36 se spune: "Şezi de-a dreapta Mea până ce [eos] voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor Tale". Oare asta înseamnă că Hristos nu va mai sta la dreapta slavei Tatălui după ce vrăjmașii Săi vor fi fost biruiți? Desigur că nu! Astfel, Biblia nu spune că "Iosif nu a cunoscut-o până ce L-a adus pe lume pe Fiul său cel întâi-născut, dar după aceea da". Scriptura spune pur și simplu că "nu a cunoscut-o pe ea până ce (înainte ca ea) nu a dat naștere Fiului său Cel întâi-născut", ceea ce înseamnă, pur și simplu, că "nu Iosif era tatăl. Nu o cunoscuse înainte ca ea să fie însărcinată, astfel că nu luase parte la zămislirea lui Iisus".

O altă mărturie din Scriptură este aceea că, pe Cruce fiind, Domnul a încredințat-o pe preasfânta Sa Maică Sfântului Apostol Ioan (Ioan 19, 26). Pare o atitudine foarte practică, dar trebuie să ne amintim că Legea mozaică ar fi stabilit ca ea să fie încredințată copiilor ei naturali, întrucât întâiul-născut era pe moarte. Hristos, care a împlinit mereu Legea în chip desăvârșit nu ar fi încălcat-o sub nici un aspect. Astfel că atunci când a încredințat-o pe mama Sa ucenicului Său, a făcut aceasta numai pentru că nu avea alți copii care să o ia în casa lor, dar fiind că Sf. Iosif murise de mai multă vreme.
Mărturii din Biserica primelor veacuri

Biserica a continuat să o numească Fecioară pe Născătoarea de Dumnezeu (Theotokos) chiar și după ce se presupune, cum zic unii, că ar fi avut alți copii. Ar fi destul de ciudat să continui să numești o femeie "Fecioară" sau "Pururea Fecioară" dacă tu te găseai, în Biserică, în prezența altor odrasle ale acesteia.

În plus, în cele mai timpurii Liturghii ale Bisericii, Ea este mereu numită "Pururea Fecioara". Referiri la pururea-fecioria Ei se găsesc și în scrierile unor Părinți ca Petru al Alexandriei, Epifanie de Salamina, Atanasie cel Mare, Didim cel Orb, Ieronim, Chiril al Alexandriei, Leon cel Mare, Sofronie al Ierusalimului, Ioan Damaschin, Ioan Casian, Efrem Sirul și în capitulele celui de-al Cincilea Sinod Ecumenic (al II-lea din Constantinopol) din anul 553 d.Hr. Practic, aceste indicații se găsesc peste tot. Iată, de exemplu, ce spune Sf. Ambrozie al Milanului: "Fecioara nu a căutat mângâiere în nașterea altor copii" (A se vedea Scrisoarea 63; NPNF v.10, pg. 473). Există multe astfel de citate. Oricine este familiarizat cu scrierile Părinților Bisericii știu că Maica Domnului este adesea numită "Fecioara" și "Pururea Fecioara".

Hipolit era un învățat, episcop și mucenic care a trăit în sau lângă Roma și care a scris în limba greacă; a fost martirizat în anul 235 d.Hr. Este considerat unul din martorii cei mai importanți în ceea ce privește cultul Bisericii primare.

Iată câteva fragmente din ce scria el (cca. 210? d.Hr.) în privința Preabinecuvântatei Maici a lui Dumnezeu:

Dar credinciosul evlavios mărturisește că, în ceea ce privește mântuirea noastră... Făcătorul tuturor S-a întrupat, având suflet rațional și trup sensibil, din Preasfânta, Pururea Fecioara Maria, prin zămislire neîntinată, fără schimbare, și S-a făcut Om după natură, în afară de răutate: Același era Dumnezeu adevărat și Același era Om adevărat; Același era, după natură, Dumnezeu și Om desăvârșit (Împotriva lui Beron și Helix, Fragmentul VIII).

Observați că Hipolit o numește pe Maria preasfântă și pururea-fecioară. Dat fiind că spune aceasta doar în treacăt, putem fi siguri că nu introducea aici nici o învățătură nouă, așa încât putem considera că a se referi la Maica Domnului în acești termeni era un lucru comun încă dinainte de momentul în care scria Hipolit.

Tot astfel, ei au propovăduit venirea în trup a lui Dumnezeu, venit în lume, prin naștere și creștere, prin neprihănita Maria, purtătoarea de Dumnezeu, și în chipul vieții și propovăduirii Lui între oameni..." (Un discurs despre sfârșitul lumii)

Hipolit se referă aici în mod comun la Maria ca fiind neprihănită și de Dumnezeu purtătoare. Putem presupune că acesta este echivalentul termenului "Theotokos" din limba greacă, termen care se traduce prin "Purtătoare de Dumnezeu" sau, în traducerea comună, "Maica lui Dumnezeu" (Fiul). Această denumire este recunoscută oficial de Sinodul de la Efes.

Sf. Efrem (sec. al IV-lea):

Unii îndrăznesc să susțină că, după nașterea Mântuitorului, Maria ar fi devenit întru totul soața lui Iosif. Cum ar fi putut, ea care era adăpost al Duhului, ea care fusese umbrită de puterea dumnezeiască să se facă soață a unui muritor și să dea naștere la prunci întru dureri, după vechiul blestem? Căci prin Maria, cea "binecuvântată între femei", blestemul dintru început, după care cea care năștea în dureri nu putea fi numită binecuvântată, a fost ridicat. După cum Domnul a intrat prin ușile închise, tot astfel a ieșit din pântecele Maicii Sale, căci această Fecioară L-a purtat cu adevărat și pe deplin fără dureri."

Al II-lea Sinod de la Constantinopol, 553 d.Hr., Capitolul II:

Dacă cineva nu va mărturisi că Cuvântul lui Dumnezeu are două nașteri, una din veșnicie, de la Tatăl, fără timp și fără trup, și cealaltă în zilele din urmă, coborând din Ceruri și luând trup din sfânta și slăvita Maria, Maica lui Dumnezeu și Pururea Fecioară și născut din ea: să fie anatema.

Vechile denumiri date de creștini Mariei, cel de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) și Meter Theou (Maica lui Dumnezeu) nu trebuie înțelese ca și cum ea L-ar fi creat în vreun fel pe Dumnezeu. Nici chiar mamele care dau naștere unor simpli oameni nu se poate spune că își creează propriii copii. Aceste nume date Fecioarei sunt mai degrabă afirmația faptului că Hristos, Cel pe care L-a purtat în pântece, este cu adevărat Dumnezeu, "Omul-Dumnezeu" (Theanthropos în greacă). Ea nu este nici originea Lui, nici sursa dumnezeirii Sale, dar se poate spune despre ea că ea este, literal, născătoare de Dumnezeu. Dacă afirmăm că Iisus Hristos este Dumnezeu, atunci trebuie să o numim Theotokos, deoarece I-a dat naștere lui Dumnezeu Însuși. Nestorie, ereticul din Biserica veche, pentru că nu putea concepe ideea că o creatură a putut da naștere Creatorului, a refuzat să o numească Theotokos, preferând să îi spună Christotokos (adică doar purtătoare, născătoare de Hristos, nu de Dumnezeu). Dar acest scandal nu se află oare chiar în inima tainei Întrupării? Doctrina lui Nestorie insista asupra separării între Logosul divin și omul Iisus, afirmând că Fiul lui Dumnezeu doar ar fi locuit, într-un anume sens, într-un om, iar nu că "Dumnezeu S-a făcut om", după cum spune învățătura creștină dintotdeauna. Dacă Cel care S-a aflat în pântecele Mariei era Dumnezeu, atunci pe Ea trebuie să o numim Theotokos.
Mărturii ale reformatorilor protestanţi despre Maica Domnului

Deşi Biserica Ortodoxă nu urmează învăţăturile reformatorilor protestanţi, modul în care văd ei pururea-fecioria Maicii Domnului este unul din punctele pe care aceştia le au în comun cu Ortodoxia. Unii dintre fondatorii Reformei protestante credeau în pururea-fecioria Maicii Domnului.

Jean Calvin:

El afirmă că [Maria lui Cleopa] era sora mamei lui Iisus şi, astfel, adoptă terminologia ebraică, conform căreia verii şi alte rude sunt desemnaţi şi ei cu cuvântul folosit pentru fraţi - Jean Calvin, Comentariu la Evanghelia după Ioan, referitor la pasajul: Ioan 19, 25.

Cuvântul fraţi pe care l-am menţionat mai înainte se foloseşte, conform limbii ebraice, pentru a indica orice fel de rude; şi astfel Helvidius dovedeşte o nemăsurată ignoranţă atunci când ajunge la concluzia că Maria trebuie să fi avut mulţi copii, fiindcă "fraţii" lui Hristos sunt menţionaţi uneori. - Jean Calvin, Comentariu asupra concordanţei Evangheliştilor Matei, Marcu şi Luca, vol. II, p. 215 (asupra pasajului: Matei 13, 55).

[Notă: Helvidius a fost un creştin din secolul al V-lea care a negat pururea-fecioria Mariei, care a fost admonestat şi ale cărui idei au fost demontate de Fericitul Ieronim în tratatul său Asupra pururea fecioriei Maicii Domnului, împotriva lui Helvidius.]

Huldrych Zwingli:

Să dau un exemplu: învăţaţi, prin lumina credinţei, că Hristos S-a născut dintr-o fecioară, ştim că acest lucru este adevărat, şi nu avem nici un dubiu că acei care au încercat să considere această afirmaţie drept o figură de stil se înşelau în mod categoric, şi declarăm absurde lucrurile pe care Helvidius şi alţii le-au inventat despre pururea-feciorie. - Huldrych Zwingli. "Friendly Exegesis, that is, Exposition of the Matter of the Eucharist to Martin Luther, February 1527", in Selected Writings of Huldrych Zwingli, Volume Two, trans. and ed. by H. Wayne Pipkin, Pickwick Publications, 1984 p.275.

Apoi, mintea evlavioasă găseşte minunate bucurii în căutarea motivelor pentru care Mielul a ales să se nască dintr-o pururea-fecioară; dar în ceea ce priveşte acest lucru [Zwingli se referă la Prezenţa reală a lui Hristos în Euharistie], se îngrozeşte. - Huldrych Zwingli. "Subsidiary Essay on the Eucharist, August 1525", in Selected Writings of Huldrych Zwingli, Vol. 2, trans. and ed. by H. Wayne Pipkin, Pickwick Publications, 1984 p.217.

Martin Luther:

A fost pusă în circulaţie o nouă minciună cu privire la mine. Se zice că, prin predică şi prin scris, aş fi afirmat că Maria, Maica lui Dumnezeu nu a fost fecioară nici înainte, nici după ce I-a dat naştere lui Hristos, ci că aş fi spus că L-a zămislit pe Hristos de la Iosif şi că ar fi avut mai mulţi copii după aceasta. - Martin Luther, "That Jesus Christ Was Born a Jew", in Luther's Works, vol. 45, ed. Walther I. Brand, 1962, Muhlenberg Press, p.199.

Forma de exprimare folosită de Matei este cea comună, cum aş zice eu: 'Faraon nu l-a crezut pe Moise până ce s-a înecat în Marea Roşie.' De aici nu rezultă că Faraon l-a crezut mai târziu, după ce s-a înecat; dimpotrivă, înseamnă că nu a crezut niciodată. Tot astfel, atunci când Matei spune că Iosif nu a cunoscut-o pe Maria până ce nu L-a născut pe Fiul. Și iarăşi: Marea Roşie l-a înconjurat pe Faraon până să apuce să treacă. Nici de aici nu rezultă că Faraon a reuşit mai târziu să treacă Marea Roşie, ci că nu a trecut-o deloc. Tot astfel, când Matei zice: 'Și s-a aflat purtând în pântece, până să fi fost ei împreună', nu rezultă că ulterior Maria ar fi avut relaţii cu Iosif, ci că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. - Martin Luther, "That Jesus Christ Was Born a Jew", in Luther's Works, vol. 45, ed. Walther I. Brand, 1962, Muhlenberg Press, p. 212.

John Wesley:

Cred că El S-a făcut om, alăturând natura divină şi pe cea umană într-o singură persoană; că a fost zămislit prin lucrarea deosebită a Sfântului Duh, şi născut din binecuvântata Fecioară Maria care a rămas fecioară nestricată şi neîntinată atât înainte cât şi după ce I-a dat naştere (lui Hristos). - John Wesley, Scrisoare către un romano-catolic.

Protestanţii care neagă pururea-fecioria Maicii Domnului se găsesc în dezacord cu propriii lor învăţători în materie de credinţă.
Citate despre Maica Domnului

* "Ea nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă." (Mitropolit Kallistos Ware)

* "Preasfânta Fecioară Maria, ea singură, şezând între Dumnezeu şi oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului, iar pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu; (Sfântul Nicodim Aghioritul)

* "Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea." (Dicton patristic)

Surse
http://ro.orthodoxwiki.org/Maica_Domnului